Îmbrăcatul, cu un pas o dată

Pe scurt

Îmbrăcatul se întâmplă oricum, de obicei pe fugă. Fișa nu îl lungește; doar sparge ce spuneți în bucăți pe care copilul le poate duce. Așezați hainele în ordine pe pat, de seara.

Ce faceți

Îi dați o singură instrucțiune scurtă, într-un moment în care instrucțiunea are un rost adevărat — fără șosete nu se iese din casă — apoi așteptați. Și dacă nu se întâmplă nimic, îl ajutați, în loc să repetați.

Materiale

• Hainele de a doua zi, așezate în ordine, de seara
• Un scaun mic sau marginea patului, la înălțimea lui

Ce spuneți

• Un lucru o dată: „Ia șosetele.”
  • nu „hai să ne îmbrăcăm, ia șosetele și vino la ușă”
• Apoi tăcere. Câteva secunde.
• Dacă nu se întâmplă nimic: nu repetați mai tare. Puneți-i șosetele în mână și spuneți iar, la fel de calm: „Șosetele.”
• Când reușește: „Ai luat șosetele. Acum bluza.”
• Pentru unde se pune: „Bluza pe cap.” „Mâna aici.”
• Când se blochează la un nasture: „Te ajut la ăsta. Pe următorul îl faci tu.”

Ce nu merge de obicei

• Prea multe instrucțiuni deodată. „Ia șosetele, pune-le și vino încoace” sunt trei lucruri; se aude ultimul sau niciunul. Unul singur, apoi pauză.
• Repetăm mai tare când nu se întâmplă nimic. Volumul nu ajută. Ajutorul ajută: puneți-i obiectul în mână, arătați, faceți primul gest împreună.
• Se ajunge la „nu te las până nu…”. Atunci nu mai este îmbrăcat, este o luptă, și pierdeți amândoi dimineața.
• Sunteți în întârziere. Cel mai realist obstacol dintre toate. În dimineața în care fugiți la muncă, îmbrăcați-l dumneavoastră, fără vinovăție. Fișa este pentru diminețile în care aveți zece minute în plus.

Când vă opriți

Când începe să plângă sau să se lupte cu haina. Preluați și îmbrăcați-l dumneavoastră, calm, fără comentarii. Nu se „duce până la capăt, ca să nu învețe că merge cu plânsul” — nu este o luptă de câștigat, este o dimineață. Și, la fel, vă opriți când vă auziți vorbind printre dinți: pentru copil acesta este primul lucru pe care îl aude din toată ziua.

Altceva de încercat