Când copilul meu primește un diagnostic: cum învăț să îl accept?
Uneori, cel mai greu moment pentru un părinte nu este diagnosticul în sine, ci ceea ce crede că acel diagnostic înseamnă pentru viitorul copilului său.
Text de Corina Gheorghe
Ce nu face pagina aceasta
Nu vă spunem ce are copilul dumneavoastră și nu vă dăm un chestionar care să producă un rezultat. Un semn descris pe internet nu este un diagnostic, iar un diagnostic nu se dă la distanță.
Este firesc să apară teamă, furie, tristețe, vinovăție sau chiar refuzul de a accepta situația. Nu trebuie să te forțezi să „treci peste” aceste emoții.
Acceptarea nu înseamnă să renunți la speranță. Înseamnă să începi să vezi copilul așa cum este el acum: cu dificultățile lui, dar și cu resursele, calitățile și potențialul lui.
Diagnosticul este o informație, nu identitatea copilului. El ne poate ajuta să înțelegem de ce anumite lucruri sunt dificile și de ce tip de sprijin are nevoie copilul.
În loc să te întrebi doar „De ce ni se întâmplă asta?”, încearcă să te întrebi:
„Ce pot înțelege mai bine despre copilul meu și ce pot face concret pentru el?”
Nu trebuie să ai toate răspunsurile din prima zi. Ai nevoie de informație corectă, de specialiști potriviți și de timp pentru a-ți așeza emoțiile.
Acceptarea nu înseamnă renunțare. Înseamnă să pornești de la realitatea copilului tău pentru a-l putea ajuta să meargă mai departe.
ArticolPrimele 90 de zile după diagnosticAți primit un diagnostic. Probabil vi s-au dat multe informații într-o oră și nu ați reținut jumătate. Pagina aceasta pune lucrurile în ordine — nu tot deodată, ci în ordinea în care contează.
ArticolCum îmi pot susține copilul dacă eu nu mai am resurse?Un copil cu cerințe educaționale speciale are nevoie de sprijin. Dar și părintele are nevoie de sprijin.